In numele fiului

"Cand fiul sau a fost ucis, l-am vazut pe Marpa foarte emotionat - scrie in "Practica caii tibetane" - si atunci, unul dintre discipoli l-a intrebat: "Ne-ati spus intotdeauna ca totul este o iluzie. Cum ramane cu moartea fiului dv., nu este si ea o iluzie? Marpa i-a raspuns: Bineinteles, numai ca moartea fiului meu este o suprailuzie". Usor de descifrat. Dintre toate nenorocirile ce se pot abate pe capul omului, pierderea unui copil este cea mai greu de indurat. Intamplarea face ca, in momentul de fata, sa poata fi vazute pe ecranele noastre doua filme in centrul carora se afla o familie ce si-a pierdut fiul in imprejurari ce nu tin de biologie, nimeni nu a cazut rapus de boala: "Camera fiului" ("La stanza del figlio") al lui Nanni Moretti, castigatorul ultimului "Palme d'Or", despre care am mai scris si "In dormitor" ("In the Bedroom"), exceptionalul debut al unui tanar cineast american independent Todd Field, descoperit la Festivalul de la Sundance al lui Robert Redford. Dincolo de intrebarea comuna, "cum poate trai o familie dupa moartea unui fiu?" si de asemanarea titlurilor cu trimitere in spatiul casnic (camera, dormitorul) caile celor doua filme se despart. Baiatul din "La stanza del figlio" a pierit intr-un accident. Celalalt a fost ucis intr-un acces de violenta motivat de gelozie. Familia lui Moretti accepta doliul, anevoie, dar il lasa sa-si faca lucrarea, se agata de orice fir ce ar putea sa o lege de amintirea a ceea ce a fost viata baiatului. Aparitia unei prietene necunoscute pare o mica lumina palpainda, dar lumina. Nedreptatea a fost a cerului, nimeni nu se poate razvrati. Oamenii lui Field traiesc cu rana vesnic deschisa. Ritualurile vietii, in aparenta aceleasi, sunt date peste cap de chinuitorul gand ca El, ucigasul este viu, respira si, mai mult decat atat, se misca in libertate, pana la stabilirea exacta a circumstantelor omorului. Sotii din "Camera fiului" se regasesc in mica emotie de a fi cunoscut pe cineva care a facut parte din existenta fiului lor. Cei din "In dormitor" isi vor afla linistea in ura impotriva faptasului, in hotararea de a-si face singuri dreptate. De la tragedia antica incoace, ura a fost intotdeauna mai solidarizanta decat gratia si nu contemporanii nostri vor fi exceptia. O drama familiala, cu indivizi crescuti in frica lui Dumnezeu - mama, tulburatoarea Sissy Spacek, dirijeaza un cor religios - este convertita de autor intr-un thriller, cu o maiestrie rar intalnita la un incepator. O moarte petrecuta la manie, in dezordinea fiintei cu mintile ravasite de gelozie, va fi platita cu o alta, riguros pusa la cale si infaptuita cu o meticulozitate de o raceala infioratoare. "Ai facut-o?" isi intreaba nevasta barbatul intors langa ea, in pat, ca si cum ar fi lipsit atat cat sa incuie o usa uitata deschisa. Panorama oraselului adormit, vazut cand se crapa de ziua, inghite si "dormitorul" stiut, ca si cum de aici inainte viata ar putea fi luata de la capat. Oare?